Plimbărică

M-am întors de o zi şi mă simt al naibii de confuz. Am fost plecat o săptămână la Cluj sub un pretext stimabil: să-mi depun cererea de cămin şi să mă duc la măriri. Dar motivaţia se schimbă adesea, mai ales când ajungi să stai cu încă 7 oameni sub acelaşi acoperiş, veniţi şi ei sub pretexte asemănătoare. Clujul ne-a sedus pe toţi, din nou, cu toate oportunităţile ce ni s-au ivit. Nopţi albe, dimneţi târzii, ritmuri alambicate, alcool ieftin, fum dens şi totul rămas în amintire doar ca prin ceaţă. A venit ca o gură de aer curat schimbare de ritm faţă de Bacău. Deşi e cunoscut faptul că vara Clujul îşi pierde din puls, acum era totul ca odinioară, studenţi buluciţi la restanţe, cu speranţa-n ochi care, apoi, îşi îneacă stresul în shot-uri, fum şi voie bună. Până şi Janis-ul, ce ardea ca torţa olimpică în primavară, renaşte, etaj cu etaj. Au fost şi victime vara asta: The Spot-ul, din ce-am văzut, s-a dus; nu ştiu dacă doar s-a mutat sau nu mai e deloc, dar la fosta locaţie s-a închis prăvălia. Şi Zvon/Fire/Remember-ul era închis, cică doar pe vară; aşa să fie! Ema, totuşi, încă există şi ne-a găzduit muiala din prima seară. Şi am încercat să ne ridicăm la aşteptările ei: Paulica s-a delectat cu tequila, în timp ce eu am preferat votca cu Jäger. Însă nu totul a fost lapte şi miere. Laptop-ul s-a hotărât să mi se strice, din senin, oferindu-i supervedetei rock Andi prilejul să-şi bată joc de mine pe toată durata şederii noastre împreună. Dar nu-i nimic, nu eu am fost cel mai pizdit, ci Popa, cunoscut şi ca Ultimul Om sau Chielea P*lii din cauza faptului că mereu comenta când îl trimiteam jos să ne cumpere napolitane. Apropo de napolitane, am reuşit să le terminăm stocul oamenilor buni ce au magazine pe Plopilor, cumpărând de vreo aproximativ 50 de lei.

A fost o săptămână epică, însă treptat numărul nostru s-a tot redus până a rămas doar unul, *pam pam pam* Paulica, care sper să supravieţuiască atât cât mai are de stat acolo, alături de baia de serviciu, martoră a unor situaţii pline de panică.

____________________________________________________________

Reuniunea cu Paulica mi-a prilejuit ascultarea celui de-al treilea album de la fratele NORD, cel intitulat Morfină. Pot zice că ne-a luat prin surprindere precum nenea ăla cu glugă de stă în gangul ăla întunecat şi, din întâmplare, te întreabă dacă batista lui miroase a cloroform; ne-a speriat precum iceberg-ul ieşit de nicăieri în faţa Titanicului; ne-au bombardat de parcă noi eram Londra şi ei erau Luftwaffe-ul.

Nu pot descrie mai plastic de atât mindfuck-ul provocat. Mulţumim!

____________________________________________________________

Sunt din nou acasă, mă duc să beau.

Advertisement