Bleah (fara diacritice)

Am infruntat din nou cu stoicism drumul agonizant spre Bacau. Noi experiente C.F.R.-iste: am avut un tip in compartiment care, in nestiinta somnului, isi freca de zor zonele erogene (inteleg disconfortul chilotului, dar na, incerc sa ma abtin in public) si am dat peste un tip de etnie dubioasa care primea o felatie in baia din InterCity; nu pot fi 100% sigur ca asta era, dar nici nu vroiam sa ma asigur – parea destul de suparat ca a fost intrerupt. Pe scurt, C.F.R.-ul o arde porno.

Am aflat ca am picat testul de la Lingvistica, ceea ce e naspa si mi se scurteaza vacanta (cere-i scuze mamei tale  din partea mea ca n-o sa am timp de ea). Apropo, voi aia cu expresia: “hai ba, ca nu esti student daca nu ai macar o restanta”, va urez flacari restantiere.

Clujul e frumos, Bacaul ma multumeste din ce in ce mai putin.

PC-ul meu merge mai greu ca Paulica spre str. Pasteur.

Explorări nocturne

Abia m-am întors acasă, e 3:24. Ne eliberăm în această postare de noţiunile de ieri şi azi.

După o zi lungă de lenevit, în care am stat şi m-am uitat la Criminal Minds şi o pseudoclacare, am realizat că ar fi bine să mai ies în lume, să respir nişte aer proaspăt, să vizitez locuri noi şi să beau şi altundeva decât acasă. Aşa că pe la vreo 23:00 am pornit pe jos, înfruntând ninsoarea, spre Piaţa Lucian Blaga (adică pe lângă Casa Studenţilor şi B.C.U.) ca să-mi stabilesc un itinerar bahic. După lungi dezbateri m-am trezit în Zorki, un local pitit pe străzile mici dintre Memorandumului şi Napoca. Zorki – Photo Cafe, un loc simpatic cu muzică bună, cu un miros apăsător de popcorn (cel puţin în noaptea asta), cu o lungă listă de beri la dispoziţie şi cu o impresionantă colecţie de aparate de fotografiat pe ai săi pereţi, care creau o atmosferă demnă de o miercuri seară de sesiune. Nu am zăbovit prea mult pe aici fiindcă ultima comandă se lua la 01:00. După ce am plecat de acolo, cu gândul de a mă reîntoarce într-o zi, m-am îndreptat spre Cleopatra Caffe, care e un mic local pe lângă zidul vechi de apărare şi Facultatea de Drept. După priveliştea de afară îţi cam dădeai seama că nu e un loc prea mare, dar de abia când intri realizezi că locul nu e decât o cameră, nu mai mare decât un dormitor obişnuit, în care domina o atmosferă liniştitoare, acompaniată de o muzică perfectă pentru o sesiune de pufăit turceşte. Deşi e mic, locul nu duce lipsă de spaţiu şi nici nu e făcut într-un mod kitchos, cum sunt majoritatea locurilor cu tematică egipteană; decorul e simplu şi primitor. La început am refuzat tentaţia unei narghilele, aventurându-mă în combinaţia mea preferată de votcă stinsă cu bere, însă atitudinea localului şi-a făcut efectul şi nu m-am putut abţine de la inhalarea tutunului aromat. M-am relaxat şi chiar de asta aveam nevoie.

Clujul nu a arătat mai bine noaptea ca în această seară; o ninsoare blândă, locuri calde unde să-ţi revii de la frigul de afară, cu muzică pe gustul meu şi o ieşire necesară.

Până una, alta, eu mă culc.

Omagiu

Fiindcă nu se întâmplă mai nimic pe aici:

După cum bine ştiţi (dacă nu, aflaţi acum) pe WordPress există un mic contor care ţine evidenţa cuvintelor cheie după care ai fost găsit pe motoarele de căutare (i.e. Google, Yahoo etc.) şi mare mi-a fost mirarea azi când am văzut că am fost găsit ca prim răspuns după următoarea căutare: “jocuri cu scortosul”. Intrigat şi puţin îngrijorat (ştiu că şi Paulica a avut câteva probleme cu cineva în căutare de “jocuri cu gedai”), am decis şi eu să caut pe Google mai-sus-menţionata formulă. Cred că am găsit ce căuta de fapt omul ăsta cu mici fetişuri şi anume: portalul online al comunei Scorţoasa, judeţul Buzău. Acest portal surprinzător de detaliat cu diverse informaţii despre eponima comună conţine şi o pagină de jocuri Flash pentru distracţia localnicilor, care, după o zi grea de semănat şi treierat, au nevoie de ceva relaxare în timp ce-şi verifică mail-urile, îşi acceptă noii prieteni pe Facebook şi Hi5, îşi uploadează melodiile indie pe MySpace şi, eventual, se amuză pe Youtube la nişte filmuleţe.

Lăsând gluma la o parte, apreciez iniţiativa comunei de a se face auzită în această lume crescândă a Internetului. Probabil o să le propun o colaborare celor din com. Scorţoasa.

Toate bune şi nu uitaţi să faceţi o vizită în minunata comună din zona Vulcanilor Noroioşi.

Rupţi în maţ

S-a mai dus o săptămână din sesiune şi azi am avut un examen pe care sorţile au decis să-l pic. E lingvistică generală. Se vrea a fi un curs care doreşte să explice tainele limbajului, însă, suporturile de la acest curs sunt atât de îmbârligate şi de greoaie încât se stabileşte un paradox letal care te bagă în ceaţă. Recunosc, nu m-am chinuit nici să fiu prezent la acest obiect, nici să învăţ. Adică, na, am avut o tentativă ieri, chemându-le pe Mihaela şi pe Diana ca să încercăm dezbârligarea acelor noţiuni, însă n-a avut niciun efect. Poate că şi berea ne-a făcut să deviem de la subiect. Nu contează, m-am prezentat azi dimineaţă cu gândul să scriu cât mai frumos data, numele şi secţia; măcar atât. Am primit subiectele, am dedus că e mai bine să scrii ceva decât să dai foaia goală, aşa că, după câteva întinderi şi nişte priviri chiorâşe spre foile colegelor aflate în cele patru puncte cardinale, am reuşit să încropesc nişte baliverne cât să umplu o foaie A4, faţă-verso. Mari speranţe n-am, dar sper la intervenţia divină a cinciului (un pic oximoronic, nu?).

După pseudo-extenuarea mentală a testului m-am hotărât să merg să susţin creativitatea lu’ Hippie, căreia, cu ocazia sesiunii, i-au fost afişate câteva din lucrările pe care le-a făcut de-a lungul primului semestru la Universitatea de Artă şi Design – Cluj-Napoca (dacă sunteţi interesaţi de achiziţionări, o găsiţi pe link-ul pus mai sus pentru detalii). Părerea mea despre acest vernisaj va trebui să mai aştepte, pentru că Hippie, în buimăceala ei tipică, mi-a spus că acesta este deschis vizitatorilor când, de fapt, încă se notau lucrările de către profesori. Deci, ţapă.

După o zi atât de lungă şi de fructuoasă, m-am reîntors în bârlog. Nimic grandios, am stat şi am pierdut vremea fie la TV, fie la laptop. Totuşi, lipsa de ocupaţie trebuie alimentată şi m-am trezit că maţul cere atenţie. Într-o stare de lehuzime acută, eu şi colocatarele mele, Uţa şi Paulica, am decis să aprofundăm starea comandând mâncare livrată la domiciliu. Da, câteodată e prea greu să aprinzi aragazul. Simţindu-ne vânjoşi, am dat comanda la Casa Vikingilor, care nu se dezminte de la sloganul “locul unde se mănâncă mult şi bine”, şi ne-am trezit acasă cu 6 caserole pline de specialităţi “vikinge”. Ospăţul ne-a dat gata şi acum stăm, tolăniţi pe spate, luând serios în calcul nişte spălături stomacale pentru a mai putea vreodată ingurgita mâncare.

Zi lehuzită. Am zis!

Confesiune

Mă-ta spune “Unchiu’!”.

Jurnal de călătorie (part 2)

13:10

Ş-am plecat, iar.

Drumul până-n gară a fost lipsit de atentatele de deturnare a trenului de data trecută. Singurul lucru mai demn de menţionat este pneumonia pe care săracul Tavi o va contracta în urma goanei nebune, la -10 grade Celsius, pentru a mă prinde înainte să-mi plece trenul. Apreciez gestul şi o să-i dau o bere… sau tusin. O să încerc să nu mă plictisesc delectându-mă cu lectura romanului “Elevul Dima dintr-a şaptea”; sper s-ajute.

16:16

Iau o pauză. Mă bucur de peisajul crestelor înzăpezite; mi-e dor de o escapadă montană şi ca de obicei amân dorul cu expresia: “poate la vară”.

Am aflat că e ruptă linia între Braşov şi Sighişoara, ceea ce înseamnă că s-ar putea nu ajung la timp pentru cină. Şi nici bani de taxi nu mai am, că veni vorba, nici de chirie nu am toţi banii – încă o lună întinsă la extreme financiare. Tocmai am trecut de Dîrste, deci în 5 minute ajung iar prin Braşov; tot n-am brichetă. Cartea îmi consumă timpul, deci măcar de atât e bună, totuşi, încă nu ştiu ce cred despre ea. Mă scobesc între dinţi ca să-mi prelungesc prânzul. Sper să mai prind şi eu ceva din pachetul primit de Uţa şi de Paulica weekeendul ăsta; dacă nu, bag cartofi.

Gata, Braşov.

16:39

Întârziere de juma’ de oră; dar acum am brichetă.

21:33

Cartea începe să mă enerveze, drumul începe să mă enerveze, la telefon sunt irascibil şi am ajuns în Câmpia Turzii. Următoarea oprire: Cluj-Napoca. Iei.

00:27

Acu’ stau şi vă relatez ziua mea plină de evenimente. Am ştiut că am ajuns acasă când nici bine n-am intrat şi am fost întrebat: “Vrei o bere?”.

Gata. Alte drumuri fascinante urmează după sesiune.

Fapta mare x3

Reuşind să fur câteva minute cu PC-ul, doresc să vă relatez degustarea de beri neaoşe de ieri.

• Zipfer – bere austriacă, făcută după calitate germană. Nu m-a deranjat în niciun fel conţinutul, acesta fiind chiar bun, dar am mari probleme cu forma ambalajului (aici) care mi se pare foarte… cum să spun asta fără să ofensez pe cineva… na, e gay.
• Leffe – se pare că eu şi berea belgiană nu prea ne-nţelegem, după eşecul cu MaDonna, a urmat această bere cu caracteristici promiţătoare: 6.6 % alc., blondă şi eternul motiv e belgiană; dar nu, nu a fost pe gustul meu, prea dulce pentru mine.
• Miller – bere americană, ştiu la ce vă gândiţi şi da, e de c**at; are gust de apă minerală cu iz de bere. Şi, pe deasupra, nici măcar nu-i făcută în America, ci în Italia. Rezultă o taxă de import la fel de degeaba ca şi berea.
• Budweiser (Budvar) – din nou berea americană, cu un preţ de 6 lei la o bere de 0.33 l. Spre deosebire de Miller, asta e făcută în Cehia şi totuşi cehii au o experienţă mai mare la făcut bere decât italienii. Nu merită preţul ăsta, e mai bună ca Miller, dar nu se compară cu ce avem aici, pe bătrânul continent.
• Bavaria – bere germană. Bună, ca şi majoritatea celor germane.

În rest, ieri am fost la o bere în oraş, nu se merită să ieşi aici. Şi baeţii de la metrou îs nişte naşpa. (îmi păstrez părerile radicale pentru mine)

Jurnal de călătorie (part 1)

02:47

Ş-am plecat într-o altă misiune über secretă către Capitală, cu o mică escală prin Braşov. Da, ştiu, e sesiune! Ş-apăi na, cum la mine e destul de permisiv programul, m-am decis să merg să râd de… pardon, cu alţii care o duc mai greu. Cu ocazia asta trec şi prin Braşov ca să-mi ridic diploma de DELF şi să aflu şi nota magnifică pe care am luat-o.

Am luat Rapidul, cu speranţa unui confort sporit. Vagonul în care şăd amu’ e o corcitură bizară ce se vrea a fi mai puţin înghesuit faţă de garnitura îmbacsită a trenului mirific Timişoara – Iaşi şi mai intim faţă de modelul Săgeţii Albastre. Evident, tentativa baeţilor din Griviţa (aşa scrie pe o placuţă) a eşuat. Are câte 2 compartimente separate la fiecare capăt al vagonului şi pe mijloc 3 sau 4 spaţii comune cu vreo 10 locuri fiecare separate cu uşi pe coridor. Oricum, totul bine şi frumos pentru persoanele ce au loc pe capetele vagonului, însă noi, ăştia de pe mijloc, simţim curentul din plin din cauză că uşile ce separă locul pe unde urci în vagon de restul culoarului nu sunt izolate deloc, aerul cutreierând fără mari impedimente. Şi care-i treaba cu gândirea inovativă să ai 5 scaune în compartimente? Proiectantul o fi terminat la Design şi vroia să fie mai neaoş ca predecesorii săi, oricum  n-are niciun sens, e o grămadă de spaţiu degeaba. Trecem la budă, o singură problemă, WC-ul ăla tip avion mă sperie de fiecare dată când trag apa. Acum, sincer vorbind, designul este atractiv vizual, dar cam atât.

Domnule proiectant îţi urez flăcări!

10:36

Etajul I, Centrul Comercial “My Place” de lângă gară, Braşov – loc des frecventat de mine pe vremea când veneam prin oraşul de sub Tâmpa. Am rezolvat cu diploma de la DELF, rezultatul este surprinzător, într-un mod plăcut. N-am apucat să mă perind prin locurile mele preferate, unu la mână fiindcă sunt pe buget de austeritate (cum ar zice tata), doi la mână fiindcă am zis să prind o legătură rapidă spre Bucureşti ca să pierd vremea pe drumuri. Dar C.F.R.-ul m-a “rezolvat” din nou, trenul ales iniţial are o întârziere de 60 de minute. Nu-i nimic, acum merg cu un Personal. Durează mai mult , dar costă de 3 ori mai puţin, astfel că îmi permit momentan să beau o ciocalată caldă ca să-mi dezmorţesc oasele. Braşov, iarna – îmi îngheţase barba de frig ce era.

Totuşi, chiar dacă n-am apucat acum să mă bucur de unul din oraşele mele preferate, o să revin aici de dragul vremurilor bune, cvând o să am bani şi timp.

12:15

Îmi iau tălpăşiţa din oraşul de sub Tâmpa şi mă-ndrept spre Bucureşti. Mă aşteaptă cam 4 ore (plus întârzierele de rigoare) de frecat menta şi în gară, probabil, nimeni. Na, mie-mi plac surprizele. O să am ocazia să opresc în fiecare mică haltă de-a lungul drumului; măcar priveliştea-i frumoasă.

14:31

Cre’că mă ajunge oboseala din urmă, corpul meu vrea să intre în stand-by. Mă tot trezesc că-mi pică capul (dacă Biserica Catolică îşi permite o cacofonie, atunci pot şi eu) deodată şi atunci îmi dau seama că aţipisem. Acum am aflat că are şi întârziere trenul, ura! Eu mă reîntorc la lecturarea culturii şi civilaţiei scandinave.

Undeva pe la vreo 18:00

Am ajuns în Gara de Nord, unde mă aştepta Marry. M-am bucurat s-o revăd mai ales că părea să fie în toane bune. Dar am avut proasta inspiraţie să o las pe ea să mă ghideze prin metrou. Am ocolit o grămadă, dar na, aşa te-nveţi minte. Şi am ajuns, câteva guri căscate, un chiţcăit şi alte manifestări de rigoare.

De pe aici nu cre’că o să mai scriu că mă chizdeşte fumeia.

Sănătate până la noi postări.

Exploziv

Aici mi-s nostalgic.

După ce m-am învârtit prin Diverta în căutarea unui joc de societate interesant timp de ore întregi, după ce am stat să mă gândesc dacă ar fi inteligent să mă apuc acum, în sesiune, să joc WoW şi după ce, pe tot drumul spre casă am jucat “Ce încape-ntr-o valiză?”, am ajuns la concluzia că trebuie să fac o mică plimbărică mentală către jocurile tinereţii mele. Aşa că am ajuns acasă şi mi-am downloadat jocul care mi-a înveselit după-amiezile pierdute prin net cafe-uri, pe vremea când deţinerea unui PC era ceva; jocul în cauză: Atomic Bomberman. Da, e stupid de amuzant, oricine poate să-l joace şi nu are pic de storybase sau vre-un scop măreţ, dar rămâne o sursă inepuizabilă de umor şi distracţie. Mie, unul, îmi plac animaţiile făcute atunci când bomberman-ul e prins între bombe şi zid sau când moare. Ar mai fi şi Worms Armageddon, dar pe ăla l-am cam neglijat de ceva vreme-ncoace. Senseless violence rules!

Pe voi ce joc vă scotea din stările de plictiseală în anii adolescenţei? (fie el board game sau joc pe PC)

A, da, asta-i melodia pe care o fredonez afon când i-o dau cuiva la caca (nu, nu sexual):

God, bedre eller best?

Alaltăieri am încheiat presesiunea cu mirobolantul test de norvegiană, regulat după toate regulamentele de conduită, etică şi moralitate pe care le poate avea o facultate, la Attila. Azi am aflat şi nota, care e în parametri normali pentru mine, doar că tre’ să îmi exersez puţin talentele de copist pentru a rezolva nişte absenţe. Că tot am terminat-o cu presesiunea am decis să mă desfăţ aşa că şi am fost iar în Leul (da, ştiu, nu sunt deloc tru) să joc nişte tenis de masă, de dragul vremurilor bune când terminam examenul la Bac şi mă duceam la repetiţiile ăstora să încing o partidă cu Mişu, Nidal sau Gabi. După o sesiune antrenantă de ping-pong şi nişte air hockey am ieşit la o bere cu Uţa, Mihaela şi Diana, cu care am încins câteva discuţii socio-politice, unele despre sesiune şi despre ce urmează acestei temute perioade din viaţa de student. Discuţia a fost întreţinută de un minidozator de Holsten şi muzică acceptabilă.

Apropo de sesiune, cred că sunt printre puţinii oameni care simte că sesiunea e un fel de prevacanţă  a unei vacanţe şi mai mari. Recunosc, am doar 5 examene în cele trei săptămâni lungi şi mi se pare extrem de relaxant. Nu neg că nu toată lumea e atât de fericită şi aproape că îmi pare rău de ei, dar reuşesc să rezist cu stoicism acestui sentiment. Important pentru mine acum este să mă menţin pe linia şaptelui, în mare. Dacă reuşesc să realizez acest lucru pot să continui ce fac acum: să-mi cumpăr bere şi să mă bucur că mă aşteaptă, măcar, o blondă acasă, cât cealaltă e departe în Capitală. Deocamdată viaţa merge bine, aştept elementele haosului să-şi vâre coadă; dar până atunci profit de tot ce pot.

O să trag şi o mică vizită până în Bucureşti în curând pentru a putea să mă revăd cu prietenii mei din micul oraş de pe Culoarul Bistriţei, de care, sincer, nu mi-e dor (oraşul, nu prietenii) şi pe care, probabil, o să-l revăd după sesiune.

Ştiu că am pus multe link-uri în post-ul ăsta, dar mă simt generos azi.

Baftă la examene şi vacanţă prelungită tuturor!