Pe-acasă, cu ocol

Dragii mei, orgoliului meu i-a lipsit numărătoarea zilnică de view-uri, cum, presupun, v-au lipsit şi vouă postările mai abundente cu ocazia sărbătorilor. Păi, să-mi fie cu pardon! În primul rând, am rămas fără mijloace de acces internaut, iar, în al doilea rând, mi-am luat puţin liber ca să-mi reîncarc bateriile; conştient fiind că vacanţa asta n-o să am răgaz.

Am vizitat Vatra Dornei pentru o reîmprospătare de amintiri tare simpatice mie (mia – pentru cunoscători). Dar să nu ne aruncăm în haos cronologic. M-am abonat la eternul Timişoara – Iaşi, pentru aceeaşi experienţă unică. Sărbătorile trebuie celebrate oriunde şi, dacă eşti moldovean, celebrarea include poşircă ieftină şi o totală lipsă de etichetă socială. Nu, nu e încă o poveste din ciclul “cât de m**e m-am făcut eu“, ci cât m**e au fost alţii. Sublimă, palpitantă, frustrantă şi un pic homosexuală, cam aşa ar fi descrisă atmosfera de balet rusesc de culise ce se întâmpla în comporatimentul unde, cică, aveam loc. Homo ruralus tipic, peste măsură de beat, peste măsură de beligerant şi (deşi nu este valabil pentru toti) peste măsură de prost. Le-am apreciat respectuos rezistenţa faţă de alcool, dar măsura nu-i pusă acolo doar ca să fie depăşită, are şi ea rostul ei minuscul. În fine, după două ore de stat în picioare pe coridor, evitând carnajul olfactiv ce se instalase după ce stimabili se descălţară în compartimentul pus la o temperatură de coacere, am găsit un compartiment gol ce duhnea a borhot, dar era gol şi am îndurat vitejeşte. Ideea rămâne, ca şi mirosul împregnat în haine, că nu e bine să mergi cu trenul “foamei” noaptea, înainte de sărbători.

Palpitant sau nu, am ajuns şi în Dorna. Găzduire la o cabană amiabilă, cu un câine excesiv de prietenos şi supradimensionat şi cu exces de salivă. Dar era simpatic. Ca-n orice vizită au fost şi poze, şi vizite, şi băută, şi tot ce face lumea de obicei.

Drumul spre casă a fost totalmente lipsit de evenimente, exceptând faptul că am apucat să mănânc, după mult timp, mâncarea de acasă. Nu zic a mamei, fiindcă tata meu e băieţaş şi ştie şi el să gătească.

Cam atât. Urmează reîntâlniri emoţionante, beute şi altă prosteală sezonieră, plus două proiecte ce trebuie predate în prima săptămână.

Să sfârâie inima voastră de colesterol în exces!

Gen

Aş fi vrut să vă explic cam cum arată cocioaba mea, dar nenea ăsta o spune mai bine. Versurile-s aici dacă nu puteţi ţine pasul cu ce zice.

Spre deosebire de mica lui descriere, eu stau deja cu două tipe. N-ajută.

Casă, dulce casă!

Gentlemen, welcome to Hell Week!

Ultima săptămână de curs din an, atunci când the shit hits the fan atât pentru studenţi, cât şi pentru profesori.

Te-ai bucurat când profii anulau cursurile şi-ţi dădeau liber; te-ai bucurat când te gândeai că până la Crăciun mai e o eternitate, plină de petreceri şi beţii; te-ai bucurat când scăpai de la un curs la care n-ai făcut decât să pierzi vremea contemplând existenţa maimuţelor spaţiale; te-ai bucurat când pierdeai vremea pe cine ştie unde, evitând temele, învăţatul sau alte chestii. Apăi, drăguţă, săptămâna asta tăt se duce pe p**a.

Ai parţiale, la care profii îţi cer ore de recuperări ca să se poată spăla de orice vină pentru pregătirea ta. Tu, probabil, ai chiulit. Ce să-i faci?

Ai proiecte de terminat înainte de vacanţă. Tu, probabil, ai folosit scuza: “J’m'en fiche! J’le ferai demain!”. Acu’ priveşti termenul limită cum fuge spre tine ca o cireadă de bizoni speriaţi (în flăcări, pentru Paulica).

Problema nu constă în faptul că le ai, problema constă în faptul că s-au burduşit toate într-un interval de timp foarte scurt şi foarte prost ales. Vine vacanţa şi gândul îţi zboară departe-n caltaboşi şi zăpadă. Tu poate ai vrea să rezişti ca ruşii la Stalingrad în faţa măcelului, însă mintea a depus armele dinainte să te fi mobilizat. “Pana mea!”, “Pi**a mă-sii!” şi un “Apăi na…”, cu atât mai poţi reacţiona. Săptămâna va trece şi tu vei pleca acasă. 10 zile n-ai grija asta; nicio problemă, la întoarcere te vor aştepta remedierile.

Sănătate!

Sâmbătă

Îţi înjuri telefonul a cărui sonerie te trezeşte la inumana oră de 6:30, setată pentru cursurile alea mizere de la 8, de marţi, joi şi câteodată vineri. Te retragi triumfător în poziţia fetală, după ce ai trântit telefonul în cana cu ceai de vineri.

Te trezeşti pe la un 11 leneş, încercând să înfrângi instinctul de te duce la baie. Dar natura mereu învinge. După salutul ritualic, îţi vezi faţa-n oglindă şi decizi că azi nu e ziua ta cea mai bună. Te reîntorci la patul tău cald.

După două ore de lenevit, uitându-te la diverse nimicuri pe internet, ajungi la concluzia că sunetul acela dubios nu vine de la vecinii cu apetit sexual ridicat, ci de la stomacul tău. Aşa că te trezeşti în bucătăria răvăşită de zilele în care veneai lihnit de la cursuri şi e o totală lipsiă de pâine; te resemnezi şi tragi nădragii pe tine, încalţi papucii fără şosete, iei şi gunoiul; Paulica te vede şi-ţi urlă că nu-i sănătos să bagi piciorul gol în papuc. O sfidezi şi te simţi oleacă mândru, până ajungi afară, unde ninge, şi parcă-ţi regreţi îndrăzneala.

Dup-amiaza ţi-o petreci în faţa monitorului, la un maraton de filme, la care mai şi aţipeşti din când în când, depinzând de film.

Când se-ntunec-afară e clar că ar trebui să revizitezi bucătăria. Însă maldărul de vase adunat de-alungul săptămânii te-ndeamnă la curăţenie, asta dacă vrei să mănânci. Deodată toată casă este înghiţită de o nevoie de a fi curăţată, aşa că te retragi într-un colţ şi te apuci de bloggărit, sperând că totul se va termina cu bine şi îndatoririle tale vor trece neobservate, motivând că ai ceva important de făcut.

Seara te vei reîntoarce în pat şi-ţi vei continua maratonul de filme, irosindu-ţi perfect singura zi liberă. Ce ţi-ai putea dori mai mult?

O bere, probabil.

Sex, drugs & alcohol

N-am.

O zi bună!

Please insert 25¢

Cam aşa sună în capul meu fiecare invitaţie de ieşire în oraş, fiecare listă de cumpărături, fiecare flush al WC-ului etc. etc.; ca o centralistă afurisită din filmele cu buget redus americane. Am devenit un mare calic/jidan/avar.

Pentru cei de-o “breaslă” cu mine:

• margarina de pe capacul cutiei e la fel de bună ca şi cea din cutia propriu-zisă, aşa că nu vă sfiiţi să o mâncaţi, mai iese de-o felie;
• deşi sunteţi o fire generoasă, aruncaţi-vă în prezumpţia de a lua şi măruntul pe care-l primiţi. Şi dacă vânzătoarea nu vi-l dă în mână direct, mişcaţi-vă enervant de lent când îl luaţi;
• vreţi să ieşiţi în oraş? Lăsaţi-o baltă! Fie vă apucaţi de jucat ConQUIZtador, fie vă jucaţi cu Busu, că altceva nu vă permiteţi. Doar în cazul în care vi se face cinste, atunci, ieşiţi deîndată, mulţumindu-vă stelelor!
• a poşti/a face poşta - verb de bază în vocabularul sărăcului. Totul e mai bine în grup, doar să vă protejaţi;
• când mâncaţi, mestecaţi de 200 de ori. Nici nu vă înecaţi, nici nu sughiţaţi şi vi se pare că aţi mâncat mai mult. Oricum o să vă doară maxilarul prea tare ca să mai puteţi mânca altceva;
• get a job!
• nu uitaţi că şi prostituţia este o soluţie. Prostituarea standardelor morale şi de politeţe, mă refer; dacă aţi ajuns la cea fizică, daţi-mi un număr de telefon şi ne auzim;
• uleiul din tigaie este refolosibil până când dispare complet;
• n-aveţi net sau nu vreţi să plătiţi netul, încercaţi laboratorul de info;

Astea ar fi câteva dintre soluţiile pentru problema voastră financiară până la primirea banilor de la părinţi.

Pentru toţi ceilalţi există Mastercard!

Qu’est-ce que se passera maintenant?!

Iată că deja am ajuns pe ultima sută de metri, calendaristic vorbind. E deja decembrie, duhneşte a vacanţă şi lumea îşi strânge izmenele şi se mută iar la mă-sa acasă pentru a mânca mâncare adevarată, gata cu supele la plic şi comenzile de take-out; pentru a avea o haină călcată cum trebuie şi nu luată de pe jos, trecută prin testul olfactiv şi considerată, reticent, puratbilă; şi gata cu plătitul propriilor facturi. Momentul de regresie la stadiul de fetus la studenţi sunt aceste vacanţe care promit viaţa fără griji ce a fost odată. Et pourtant, după câteva zile o să ne urcăm cu toţii pe pereţi că ne-am săturat de suprimare parentală şi vom vrea să ne reîntoarcem la viaţa noastră trăită de pe-o zi pe alta, fără bani de băut, bani de mâncare sau bani de chirie. Că, deh!, e rău când nu mai ai şi când ai nu mai vrei. (Psihologie umană 101) 

În fine, vroiam să scriu despre altceva în postarea asta dar, din nou, m-am dus departe…

Revenim la subiectele mele tipice: cât de m**e m-am făcut. Răspunsul: ca-n vremurile bune. Pe lângă asta, n-am plătit nimic, ceea ce e şi mai bine, că tot era Sf. Andrei. S-a adunat o gloată de fumei la mine acasă, cu diverse spirtoase şi nespirtoase în mână şi hai să bem! (alternativ, Să înceapă petrecerea!) Am fost  acompaniat şi de vikingul Teiu, Andi –  supervedeta rock şi Rodica, pentru a avea şi o prezenţă masculină totuşi. Evident că toată lumea s-a făcut praf, evident că iar am ajuns pe balcon dezbătând curentele artistice, evident că mi s-a rupt firul la un moment dat, evident că am şi îmbrăţişat WC-ul şi, nu în cele din urmă, evident că m-a durut capul toată zi de după. Mahmureala am dres-o cu suc de portocale şi CSI – Hard Evidence de dimineaţă până seară, spre seară indrăznind şi să mănânc ceva. Datorită mahmurelii am ratat marea sărbătoare a ţării, dar am putut auzi cu cât patriotism pocneau artificiile din centru.

Cam atât dragii moşului, fiindcă m-am săturat să-mi belesc degetele pe afurisita asta de tastură coreeană primită cu împrumut umanitar de la fraţii noştri asiatici pentru laboratorul de info.

Pregătiri de plecare plăcute pentru prietenii pădurii! (ştiu că n-are sens, dar a fost amuzant)

Big Brother pe WordPress

Băieţii iştea de la WordPress vor să introducă treaba asta.

Nu ştiu dacă am o părere pro sau contra în această privinţă, nefiind obligatorie. Totuşi, toată conexiunea asta multi-direcţională îmi ridică puţin sprânceana în colţul de sus al arcadei. Treptat se cam duce de râpă toată anonimitatea internaută, nu mai poţi arunca cu că**t în nimeni şi nimic zilele astea că te şi dibuie careva după IP, cookies sau număr la chiloţi.

Pe lângă pierderea misterului ca şi atu, te şi bagi într-o mică sectă blogărească. Prin noua opţiune poţi să afli ce blogăr mic se află pe lângă tine şi să ieşi cu el la o bere. Ura, încă un om care să te streseze cu întâlniri de curtoazie fiindcă, chipurile, aveţi ceva în comun. Şi toată lumea o să discute despre teme, scrierea cu sau fără diacritice, trafic şi alte chestii incredibil de penbil de zis cu voce tare.

Presimt o corporatizare şi francizare extremă a WordPress-ului cu stickere, brelocuri şi eventual o mascotă dubioasă, care îl va înlocui pe Moş Crăciunul de mall, acesta intrând în grevă de teama noii pandemii mondiale. O voce îmi spune că m-am dus departe tare. Meh.

Susţineţi corporaţia! Cu stimă şi puţină flegmă-n esofag, pa!

Faptă mare x 2

Ieri: m-am desfătat cu beri neaoşe: DAB, Pilsner Urquell, Krušovice, MaDonna şi Salitos.

Scurt istoric:

• DAB – o bere germană tipică, bună la gust, o sticlă mică şi simpatică, dietetică;
• Pilsner Urquell – prima bere cehă pe care am băut-o vreodată (cred), părea cam îndoită cu apă, nu tu gust, nu tu acid, nu tu savoare;
• Krušovice – a doua bere cehă băută vreodată (cred), cu mai mult gust, dar la fel de seacă-n rest;
• MaDonna – bere belgiană de p**de, presupun, nu vorbesc din experienţă, că este la fel ca şi Redd’s. Parafrazând-o pe Paulica: “Madonna nu moare niciodată.” Din păcate…;
• Salitos: spre tristeţea mea, este o bere germană cu gust de tequilla. Mi s-a părut la fel de proastă ca şi Madonna.

Azi: am fost la vot şi mă simt foarte civic şi la fel de neimportant ca o gâză pe un cadavru proaspăt. Am votat cu cine ar merita şi cu cine n-ar ieşi niciodată, din lume. Scrutinul doi, probabil, îmi va simţi lipsa. Mai politic de atât nu voi fi.

Seara bună şi flăcări viitorului preşedinte! (iată c-am fost mai politic… sau apolitic, habar n-am)

Uiichiend meltenesc

Fiindcă se tot punea problema acelei schimbări de peisaj, în acest sfârşit de săptămână care s-a consumat am vizitat mirobolanta capitală. Vă veţi întreba ce m-a posedat să fac 10 ore cu trenul, plus întârzieri. (ştiu că nu e cazul, dar încercam doar să creez o emfază prin care să mă lamentez puţin) Răspunsul este simplu şi chiar evident – pentru mine – : a fost ziua Dedeei. Dar ca să nu par de c**at am zis că m-am dus ca să-i văd şi pe ceilalţi oameni buni pierduţi în gaura aia de c*r, numită capitală.

De acum înainte, pe lista de trenuri ale “foamei”, pe lângă Iaşi – Timişoara şi Suceava – Mangalia, ar trebui trecut şi infamul Oradea – Bucureşti.

Trecând peste drumul anevoios, hoardele de fani ce mă aşteptau cu sufletul la gură în Gara de Nord erau în număr de… 1, adică Creţu. După îmbrăţişare total masculină şi deloc homosexuală ne-am îndreptat spre metrou. Ador ieşirea din gura de metrou, te face să te simţi ca o starletă într-o reclamă Taft atunci când curentul te izbeşte în plină figură. A urmat apoi întâlnirea emoţionantă şi plină de surpriză cu sărbătorita, nişte onomatopee, un “eram sigură!” şi alte curtoazii. Acum v-aş povesti pe-ndelete în stil balzaciano-proustiano-dostoievskian toate micile detalii, dar nu mi-au plăcut niciodată mai sus menţionatele stiluri.

Derulăm spre seara petrecerii.

Un frigider plin de Timişoreana, Babanu şi Stalinskaya, neşte’ copănele la cuptor şi deja consacratele aperitive la farfurii de unică folosinţă. Am cam răbdat puţin până a apărut toată lumea, salivând după dezmăţul bahic ce urma să vină. După ce ne-am adunat în efectiv complet şi o urare de “Să înceapă petrecerea!” în dulcele stil clasic al moşului Uli, ne-am pus pe omorât neuroni şi mucoase gastrice. Cum e de obicei că alcoolul dezinhibă şi dezbârnă gura la zis of-uri, m-am trezit într-o budă de 2×2 metri pătraţi, cu sticla de Stalinskaya şi cu un Tavi puţin supărat. După o discuţie din corazon am decis să scăpăm de tensiune în singurul mod plauzibil, nu, nu prin sex pătimaş ci prin prepararea unui drob al împăcării. Aşa că ne-am cărat pumni în ficaţi, plămâni şi rinichi până a dispărut conflictul, apoi prieteneşte, şi pe rând, am mers să verificăm dacă nu urinăm cu sânge. Cu organele intacte, ne-am reîntors la beţie. Ce-a urmat s-a pierdut în ceaţa ebrietăţii până ce a apărut organul la uşă pentru a sancţiona desfrâul studenţesc. Odată cu apariţia poliţie a început şi declinul, treptat s-a crăcănat de ziuă, metrourile au reînceput să circule şi lumea s-a retras la cocioabele lor.

Următoarea zi am petrecut-o numai în pat ascultând în surdină Pink Floyd. Sper ca Ella să nu citească asta, că mă pune apoi să-i plătesc factura. De atâta lăfăială era să pierd scumpul meu tren, însă, învingând tentaţia de a denunţa o bombă în Gara de Nord pentru a mai sta o seară la o cană de Babanu m-am reîntors în oraşul meu molcom.